Dacă te plictisește „entuziasmul” meu, ferește-te de ziua în care nu-l voi mai afișa în fața ta

Ești sau ai fost în viața mea pentru că la un moment dat am văzut o trăsătură sau mai multe care m-au convins că ești o persoană grozavă. Am crezut că-i vei putea oferi timpului petrecut cu mine un plus de valoare și autenticitate. 

Da, e adevărat. Uneori vorbesc „prea mult”, „râd prea mult”, dar ce înseamnă prea mult, în orice caz?
Am preferat să-ți vorbesc ție despre proiectele mele viitoare, să-ți povestesc ce-am mai aflat din articolele pe care le citesc, ce melodie drăguță am mai auzit și ce am mai făcut pentru că te consider o persoană deosebită. Chiar crezi că o ființă mai degrabă solitară ca mine alege să facă diverse activități cu persoane care n-o inspiră? Nu prea cred. 



Cea mai atractivă trăsătură de caracter a mea este entuziasmul. Cel pe care-l afișez atunci când am încredere cu adevărat într-un proiect și atunci vorbesc, râd și gesticulez mult; când fac planuri; când văd pasiune în ochii anumitor persoane în timp ce fac activități care le plac; când mă autodepășesc; când mi se acordă un proiect pe care nici nu-mi imaginez că-l pot duce până la capăt cu resursele interioare pe care le dețin într-un anumit moment, dar pentru că văd că e cel puțin o persoană care crede că pot s-o fac, găsesc o cale să duc la bun sfârșit sarcina. 

Aproape că zâmbesc în timp ce scriu aceasta. Așadar, dacă te plictisește „entuziasmul” meu, ferește-te de ziua în care nu-l voi mai afișa în fața ta, atunci când nu-ți voi mai face confesiuni, nu te voi mai invita în diverse locuri, nu mă voi prezenta inopinat la tine acasă, nu-ți voi mai adresa întrebări existențiale, nu te voi mai întreba cum ai rezolvat o anumită situație, nu-ți voi mai ura „la mulți ani” cu cel puțin o zi înainte, doar ca să știi că n-am uitat, nu-ți voi mai face recomandări de cărți, filme, muzică.

Atunci să-ți dai seama că în liniștea aceea dureroasă regândesc legătura noastră. Mă gândesc dacă nu cumva te-am pus pe un piedestal, deși m-ai rănit de prea multe ori. Ah și nu-ți face griji, probabil te-am iertat deja pentru tot și o să-ți răspund în continuare la salut și sms-uri, pentru că sunt prea diplomată să n-o fac, dar răspunsul va fi sec, fără culoare, fără entuziasm. Probabil o să-ți dai seama că m-am schimbat și nu vei înțelege de ce. Și o să te rog să-ți dai seama pe cont propriu. 



Când mă supăr pe tine îți spun şi chiar o să urlu la tine. Și știu că mai târziu o să-mi fac procese de conștiință, chiar dacă tu ai greșit și probabil o să te sun să te întreb cum te simți. Și e posibil să crezi că totul e neschimbat doar pentru că mă auzi din nou râzând. Dar legătura noastră nu va mai fi la fel niciodată; nu din momentul în care mi-am luat răgaz s-o regândesc, să-mi dau seama dacă merită...Șhh, nu spune nimic. Reflectez și nu-mi aud gândurile. E decizia mea până la urmă. Stai. Deliberez...


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Spune-mi ce crezi:

Totalul afișărilor de pagină

Arhivă blog

Un produs Blogger.

Pub

Publicite

Despre mine

Fotografia mea

Orice aș scrie, oricine își va da seama că a găsit-o pe Alexandra pe care o cauta.

Ads

Follow me on Bloglovin

Follow on Bloglovin

Google+ Followers