Un soi de interviu cu mine 28.11.2014 Ali's dream castle

Ieri blogul a împlinit 3 ani. M-am gândit să scriu ceva foarte special, dar nu-mi ieșea sub nicio formă. Azi după trezirea neobișnuită de la 7 dimineața, mi-am citit e-mail-urile și răspuns la urările de pe Facebook. Apoi am adormit din nou. Numai că somnul acesta a fost benefic. M-am trezit cu următoarea idee: „Ce-ar fi să fac un soi de interviu cu mine, să testez maieutica lui Socrate (să ajung în interiorul meu prin dialog). Și de atunci până când scriu am avut multe idei de întrebări și răspunsuri, dar cum nu le-am notat multe s-au pierdut. M-am gândit și vara aceasta de câteva ori la o inițiativă de acest fel. Am abandonat de fiecare dată, mi s-a părut că e un demers egocentric. În această zi însă cred că pot să fac din această postare ceva amuzant și autoironic. Iată ce a ieșit: 

1. Î: Cum te simți azi 28 noiembrie 2014 când împlinești 22 de ani?

 R: Ciudat este că anul acesta n-am mai simțit frica aia care mă făcea să spun că am 17+ un număr și că mi-am acceptat oarecum vârsta. Această formulare am 17+3, 17+4, 17+5 ( acum) mă amuză foarte tare totuși (pauză). Nu-mi place acest număr 22. Nu-mi plac în general numerele pare, mi se par foarte serioase. Nu agreez acest număr și pentru că suma cifrelor este 4, iar 4 pentru mine a însemnat până acum numai ghinion. Voi vedea ce semnificație va avea de acum încolo, lucrurile se schimbă.

1. 1 Î. Ai spus că lucrurile se schimbă? Cum ai ajuns la această concluzie?

R. M-a ajutat foarte mult și faptul că am scris despre ce mi se întâmplă. Am putut observa mai ușor ce a rămas la fel și ce s-a schimbat. Ți-am mai spus că scrisul a avut mereu un efect terapeutic asupra mea. Am realizat că timpul și spațiul sunt extrem de importante în conturarea sinelui. De exemplu dacă citesc despre suferința din vara de când aveam 15 ani probabil o să râd. Atunci era chestiune serioasă. Acum e un fleac. Timpul și spațiul și-au spus cuvântul.

2. Î. Cum te vezi peste 5 ani?

R: Glumești, nu? De unde să știu asta? Cu siguranță mă văd mai bătrână (râde). Aș putea să-ți ofer un profil idealist cu subiectul cine aș vrea să fiu, dar cu siguranță ți-aș spune niște generalități doar ca să scap de întrebare. Știu într-o oarecare măsură cine aș vrea să nu fiu, dar asta n-o voi împărtăși cu tine.

3.Î. Care este cel mai mare paradox pe care l-ai observat în viața ta?

R. Faptul că primesc tot ce mi-am dorit atunci când deja nu mai vreau acele lucruri. (valabil și azi) 

4. Î. Care e ultima carte pe care ai citit-o?
  
R. Știi că te salvează faptul că întrebarea e scrisă, nu? Nu am putea fi nicicând prieteni dacă mi-ai adresa această întrebare pe un anumit ton în viața reală. M-ai fi putut întreba eventual ce carte prefer. Apropo de oamenii care pun această întrebare. Cred că sunt foarte nefericiți. Încearcă prin tonul lor repezit să te pună în inferioritate. Pot colabora cu ei pe termen scurt, dar asta îmi provoacă mie o mare nefericire pentru că nu pot scăpa de gândul că mă aflu într-un spațiu nepotrivit.

Totuși cartea mea preferată în acest moment este „O, să vină și primăvara Bandini” de John Fante pentru stilul sensibil în care este scrisă și pentru că mă regăsesc oarecum în această „așteptare” a primăverii din viața mea în care lucrurile sunt minunate și curg „lin” și natural.

5. Î. Am văzut interesul pe care l-ai acordat modei în ultima vreme. Ce ținută te face să te simți cel mai mult „tu”?

R. În acest moment ador pijamalele. Și nu o spun pe un ton zeflemitor. Sunt extrem de comode și îmi plac pentru că sunt colorate și moi. În rest, o combinație dintre cizme până aproape de genunchi, dresuri și fustă sau rochie mă face să mă simt foarte eu. 

6.Î. Ce planuri ai pe termen scurt?

R. Mi-ar plăcea să ajung la acea stare de calm interior pe care o ating destul de rar din cauza agitației din interior. Mă miră faptul că aud deseori de la alți oameni că aș fi foarte calmă. De-ar vedea ce tumult e în interior, s-ar îngrozi. 



7. Î. La ce tipologie de oameni nu ai putea să renunți?

R. La cei care mă amuză, la cei care știu să povestească și la cei care știu lucruri pe care eu nu le știu. Cea mai ușoară formă de cunoaștere și memorare este să asculți un om pasionat de orice când vorbește despre ceea ce îi place foarte mult. Atunci chiar e bucurie reală, se vede în ochii: strălucesc.

8.Î. Un gând de încheiere?

R. De ce trebuie să existe un gând de încheiere. Ce siguranță poți avea că e ultima dată când facem asta?


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Spune-mi ce crezi:

Totalul afișărilor de pagină

Un produs Blogger.

Pub

Publicite

Despre mine

Fotografia mea

Orice aș scrie, oricine își va da seama că a găsit-o pe Alexandra pe care o cauta.

Ads

Follow me on Bloglovin

Follow on Bloglovin

Google+ Followers